Transparența în administrația publică: mit sau realitate?

Transparența în administrația publică este un principiu fundamental al democrației moderne, esențial pentru consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului. În România, acest concept a fost intens dezbătut, mai ales în contextul reformelor administrative și al luptei împotriva corupției. Însă, în ciuda eforturilor depuse, transparența rămâne adesea mai degrabă un ideal decât o realitate palpabilă.​

Ce înseamnă transparența în administrația publică?

Transparența se referă la disponibilitatea și accesibilitatea informațiilor privind activitatea instituțiilor publice. Aceasta implică publicarea deciziilor, a bugetelor, a cheltuielilor și a altor date relevante, astfel încât cetățenii să poată înțelege și evalua modul în care sunt guvernați.

Transparența presupune, de asemenea, posibilitatea cetățenilor de a participa activ la procesul decizional, prin consultări publice și alte mecanisme de implicare civică.​

Cadrul legal al transparenței în România

România dispune de un cadru legislativ care susține transparența în administrația publică. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public obligă instituțiile să furnizeze informații la cererea cetățenilor. De asemenea, Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică prevede consultarea publicului în procesul de elaborare a actelor normative.​

Cu toate acestea, implementarea acestor legi lasă de dorit. Multe instituții întârzie să răspundă solicitărilor de informații sau oferă răspunsuri incomplete. Consultările publice sunt adesea formale, fără un impact real asupra deciziilor finale.​

Obstacole în calea transparenței

Printre principalele obstacole în calea transparenței se numără:​

• Birocrația excesivă: Procedurile greoaie și lipsa de digitalizare îngreunează accesul la informații.​
• Lipsa de voință politică: Unele autorități evită să publice informații sensibile sau să implice cetățenii în procesul decizional.​
• Cultura instituțională opacă: În multe instituții predomină o cultură a secretomaniei, în care transparența este percepută ca o amenințare.​
• Resurse insuficiente: Lipsa de personal specializat și de infrastructură tehnologică adecvată limitează capacitatea instituțiilor de a fi transparente.​

Inițiative pentru promovarea transparenței

În ciuda acestor obstacole, există inițiative menite să promoveze transparența în administrația publică. Organizațiile neguvernamentale joacă un rol crucial în monitorizarea activității instituțiilor și în educarea cetățenilor cu privire la drepturile lor. Un exemplu în acest sens este platforma www.AflaPeCineVotezi.ro, care oferă informații detaliate despre candidații la alegerile locale și parlamentare, contribuind la o mai bună informare a alegătorilor.​

De asemenea, unele autorități locale au început să adopte practici de guvernare deschisă, publicând bugetele și cheltuielile în format accesibil și implicând cetățenii în procesul de luare a deciziilor.​

Transparența în administrația publică din România este un obiectiv încă departe de a fi atins pe deplin.

Deși există un cadru legal favorabil și unele inițiative promițătoare, implementarea efectivă a principiilor transparenței întâmpină numeroase dificultăți.

Pentru ca transparența să devină o realitate, este necesară o schimbare profundă în cultura instituțională, o voință politică fermă și o implicare activă a societății civile. Doar astfel se poate construi o administrație publică responsabilă, eficientă și cu adevărat deschisă către cetățeni.

Un alt aspect esențial în discuția despre transparență este legat de tehnologie și digitalizare. Într-o eră în care aproape orice activitate umană este susținută de soluții digitale, administrația publică nu poate rămâne ancorată în metodele tradiționale de comunicare și gestionare a informațiilor. Digitalizarea instituțiilor publice nu doar că ușurează accesul cetățenilor la date relevante, dar permite și o mai bună urmărire a deciziilor administrative, reducând spațiul pentru abuzuri și corupție.

În prezent, numeroase administrații din România sunt în proces de implementare a platformelor online prin care cetățenii pot consulta proiecte de hotărâri, pot transmite sugestii și pot accesa rapoarte de activitate sau execuții bugetare. Deși aceste inițiative sunt pași importanți, ele sunt adesea fragmentate, neuniforme și, mai grav, lipsite de o promovare eficientă către publicul larg. De aici decurge o altă problemă majoră: lipsa unei culturi a participării civice.

Pentru ca transparența să devină un mecanism funcțional, este nevoie ca cetățenii să cunoască drepturile pe care le au și să fie încurajați să le exercite. Lipsa de educație civică și dezinteresul față de procesul decizional duc la perpetuarea unui cerc vicios, în care administrațiile acționează netransparent pentru că nu sunt suficient de presate să facă altfel. În acest sens, educația joacă un rol fundamental. Atât în școli, cât și prin campanii de informare publică, trebuie cultivată ideea că implicarea civică nu este doar un drept, ci și o responsabilitate.

Pe de altă parte, transparența nu poate fi analizată fără a lua în calcul și rolul mass-mediei. Jurnaliștii de investigație, presa locală și națională, dar și platformele de jurnalism independent sunt actori-cheie în deconspirarea practicilor abuzive și în presiunea exercitată asupra autorităților pentru a acționa deschis. Accesul presei la informațiile publice trebuie garantat și sprijinit, iar încercările de intimidare a jurnaliștilor trebuie condamnate ferm de societate.

Un exemplu pozitiv în această direcție îl reprezintă colaborările dintre jurnaliști și ONG-uri care urmăresc transparentizarea cheltuielilor publice sau expunerea conflictelor de interese. Prin astfel de parteneriate, se pot aduce în fața publicului larg cazuri relevante care evidențiază necesitatea unei administrații deschise și responsabile.

Totodată, este important de subliniat că transparența nu este doar o chestiune de legislație sau tehnologie, ci și de etică instituțională. Atitudinea funcționarilor publici, disponibilitatea lor de a răspunde cetățenilor și modul în care gestionează resursele publice reflectă în mod direct gradul de transparență al unei administrații. Etica în serviciul public trebuie cultivată prin formare continuă, prin sisteme de evaluare bazate pe performanță și prin sancționarea clară a abaterilor.

În cele din urmă, pentru ca transparența să nu rămână doar un deziderat, trebuie să existe o presiune constantă din partea societății. Fie că este vorba despre cetățeni individuali care cer informații, despre ONG-uri care monitorizează activitatea instituțiilor sau despre inițiative private care aduc datele publice într-un format ușor de înțeles, toți acești actori contribuie la construirea unui climat în care administrația publică se simte obligată să acționeze în mod deschis.

România are nevoie de o administrație publică în care transparența să nu mai fie percepută ca o povară sau ca un pericol, ci ca o condiție esențială pentru buna guvernare. O administrație în care deciziile se iau în văzul lumii, în care cheltuielile sunt explicate clar și în care cetățeanul este tratat ca partener, nu ca supus.

Transformarea acestei realități este posibilă doar printr-un efort colectiv, coerent și susținut, în care fiecare componentă a societății își asumă rolul. Numai astfel, transparența poate deveni nu doar o valoare declarativă, ci un fundament real al unei democrații funcționale.