Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai eficient în 2025 – sfaturi practice de la Novakid
Realizarea temelor pentru acasă poate fi o adevărată provocare, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Cu toate acestea, atunci când adulții participă activ la acest proces, juniorii nu doar că devin mai responsabili, ci și mai încrezători în forțele proprii. Implicarea nu înseamnă însă doar încurajări, ci și explicarea conceptelor, căutarea unor materiale auxiliare și comunicarea constantă cu profesorii, pentru a avea o perspectivă cât mai clară asupra progresului.
Pentru ca rezolvarea exercițiilor acasă să devină o experiență cât mai plăcută, Novakid, școala online de engleză pentru cei cu vârste între 4-12 ani, ți-a pregătit un articol cu sfaturi pe care le poți avea în vedere. Așadar, indiferent de materia la care studiază juniorul tău, continuă să citești materialul pentru a afla recomandările specialiștilor.
Stabilește o rutină și sprijină studiul personalizat
Fiecare elev are ritmul său de lucru și nu există trucuri care să se aplice tuturor. Unii preferă să-și facă temele după-amiaza, imediat după orele de curs, în timp ce alții funcționează mai bine dimineața, înaintea școlii. Ca atare, este recomandat să creați o rutină împreună, pe care, mai apoi, să o urmeze natural. Iar atunci când are multe exerciții, împărțiți sarcinile în etape, realizând un program pentru seară sau weekend, astfel încât să nu se simtă copleșit de volumul de muncă.
În toate aceste situații, e de preferat să nu pui presiune pe copil. O cercetare realizată de Harris Cooper, profesor la Duke University, citată de Novakid, arată că impactul exercițiilor depinde în mare măsură de vârstă și de modul în care sunt structurate, nu de cantitate. Astfel, pentru cei din clasele primare, efectele asupra performanței școlare sunt mai puțin sesizabile, pe când, pentru cei din liceu, exercițiile bine structurate pot avea beneficii clare.
În absența unor repere mai clare despre temele pentru acasă, și părinții oscilează cu privire la structura și eficiența lor. Un studiu realizat de Novakid în 2025 a arătat că părerile respondenților români cu privire la temele pentru acasă au fost împărțite: unii au considerat că eliminarea temelor ar contribui la un echilibru mai bun între școală și viața personală, în timp ce alții au fost de părere că joacă un rol important în dezvoltarea responsabilității și disciplinei. Mai exact, 42% dintre români susțin eliminarea temelor pentru acasă în cazul copiilor cu vârste între 7-9 ani (în clasele 1-3), 25% se opun acestei măsuri, 21% nu sunt siguri, iar 12% au subliniat că au nevoie de mai multe informații pentru a decide.
Rămâi deschis la discuții constructive
Revenind la recomandările specialiștilor Novakid, pentru a-l ajuta pe copil să se concentreze, limitează accesul la telefon, televizor sau muzică tare în timpul studiului. Dacă observi că are dificultăți la o anumită materie și nu reușește să asimileze informațiile, interesează-te de câteva modalități creative pentru a-i stimula atenția. De exemplu, pentru temele la geografie, pot fi utile documentarele animate, pentru cele la română, cărțile audio, iar la engleză, jocurile educative, tutorialele video sau poate cursurile online.
Comunicarea cu profesorii și înțelegerea așteptărilor pe care le au în privința sarcinilor pentru acasă pot fi deopotrivă de ajutor. Participă la ședințele cu părinții și discută cu cadrele didactice despre cum ar trebui să te implici. Deși poate fi tentant să preiei controlul, este esențial ca cel mic să se ocupe singur de rezolvarea sarcinilor.
Tu doar verifică din când în când progresul, încurajează-l și nu uita să fii un exemplu demn de urmat. Cum poți face acest lucru? Arată-i că tu, ca adult, ai anumite îndatoriri, de la cele de muncă până la treburile casei, iar el, ca mic explorator, le are pe ale lui, datoria amândurora fiind să le duceți la bun sfârșit.
Creează o atmosferă potrivită învățării
E foarte important ca ambientul să susțină deopotrivă activitatea didactică. Așadar, ajută-l să aleagă un loc unde să se simtă confortabil, având acces la toate cele necesare. În același timp, învață-l pe cel mic să ia pauze scurte la fiecare 45 de minute pentru a se revigora, moment în care îl poți ruga să-ți povestească ce a învățat. Puteți transforma totul într-un joc de cultură generală, iar astfel, nu doar că se va relaxa, dar va și aprofunda ce a studiat.
Dacă juniorul nu are motivație, explică-i de ce e important să exerseze și ce oportunități de viitor poate avea, punând accent pe faptul că lecțiile îl vor sprijini să devină mai independent și responsabil. În funcție de pasiunile sale – muzică, științe sau sport – îi poți arăta exemple de persoane celebre care și-au atins obiectivele prin efort și perseverență.
Ia în calcul cursurile online
Învățarea nu trebuie să se transforme într-un chin, nici pentru tine, nici pentru copil, ci poate fi o șansă de a petrece timp de calitate. E bine de știut că la Novakid, pe baza experienței acumulate din peste 22 de milioane de lecții susținute pentru mai mult de 930.000 de cursanți, temele iau o formă diferită, transformându-se în jocuri, povești și alte practici distractive. Copilul asimilează informații într-un mod relaxant, folosind timpul liber pentru activități care îi fac plăcere.
Peste 820.000 de părinți din întreaga lume au încredere în platforma EdTech, ceea ce confirmă eficiența metodelor sale de predare. Dacă vrei să vezi cum se desfășoară un astfel de curs, îl poți înscrie pe juniorul tău la o lecție de probă gratuită!
