Cât de importante sunt jucăriile în dezvoltarea unui copil? TOP 3 motive pentru care să îi oferi copilului multe jucării

Cât de importante sunt jucăriile în dezvoltarea unui copil? TOP 3 motive pentru care să îi oferi copilului multe jucării

Cât de importante sunt jucăriile în dezvoltarea unui copil? TOP 3 motive pentru care să îi oferi copilului multe jucării

Învățarea prin joc reprezintă o parte integrantă a dezvoltării multilaterale a copiilor de la vârste fragede. Aceștia descoperă lumea înconjurătoare prin intermediul varietății de culori și forme pe care le au jucăriile. Copiii explorează în detaliu fiecare obiect pe care îl au în față, încercând să înțeleagă cum acesta îi poate fi util. Pentru o dezvoltare armonioasă și plină de amintiri, este bine să te asiguri că ai în casă diverse jucării pentru copilul tău, fiind sursa lui de inspirație și de explorare.

Iată TOP 3 motive de ce să-i cumperi copilului multe jucării

  1. Dezvoltă spiritul creativ al copilului

Jucăriile fac parte din viața copilului încă din primele sale zile de viață, când ajunge acasă. Fie că ai instalat câteva jucării la pătuțul copilului sau le ai cu tine la plimbări acestea sunt modul în care copilul cunoaște mediul înconjurător. De asemenea, atunci când ieși la o plimbare și pui copilul în cărucior, este bine să ai cu tine câteva jucării pe care acesta le cunoaște și le va vedea în alt cadru, diferit de cel de acasă, dezvoltându-și spiritul de atenție și creativitatea. La vârstele mai mari de un an, când micuțul tău începe a face primii pași, va fi extrem de curios să exploreze ce vede în jurul lui. Astfel, jucăriile pe care le va avea la îndemână vor deveni sursa copilului de inspirație, fiind motivat să creeze primele jocuri. În plus, dacă dorești să te asiguri că ai spațiu destul atât pentru cele necesare, cât și pentru jucării, poți alege unul dintre cărucioarele sport pentru copii Cybex Gold Beezy, ergonomice și practice, disponibile pe site-ul Babymatters.ro.

  1. Jucăriile stimulează concentrarea, atenția și dezvoltarea intelectuală

Concentrarea și atenția sunt o abilități pe care copilul le dezvoltă treptat din primii ani de viață și continuă după vârsta preșcolară. De la vârsta de 1-2 ani, când micuții încep a face primii pași și sunt curioși să caute prin casă, să deschidă rafturi și să pună orice la gură, este perioada perfectă când poți introduce o varietate de jucării potrivite vârstei, ce îi vor dezvolta atenția și inteligența. Spre exemplu, poți opta pentru puzzle-uri pentru copii, în funcție de vârsta celui mic, jocuri cu diverse combinații de forme și culori, jucării de pluș care vor deveni prietenii copilului și alte activități care vor determina formarea capacităților intelectuale ale acestuia. Totodată, specialiștii recomandă să eviți să-i oferi copilului gadget-urile de ultimă generație, întrucât acestea vor stimula excesiv creierul copilului și acesta va avea o abilitate de concentrare redusă.

  1. Dezvoltă memoria și inteligența emoțională

În cele din urmă, datorită jucăriilor, copiii își pot dezvolta memoria și inteligența emoțională de la vârste mici. Având numeroase jucării de pluș, păpuși sau mașinuțe, micuții inventează jocuri de rol sau diferite situații pe care le redau prin intermediul jocului, manifestând diferite emoții. Mai mult decât atât, atunci cei mici încep a merge la grădiniță și se întâlnesc cu alți copiii, sunt puși în diverse situații în care pot să-și împartă jucăriile sau să inventeze jocuri comune, dezvoltând abilități de relaționare socială.

Așadar, jucăriile sunt o metodă perfectă pentru dezvoltarea creativității, atenției, inteligenței emoționale și alte abilități importante pentru formare personalității copilului. De aceea, este indicat să te asiguri că micuțul are diverse jucării pe care le poate folosi în jocurile sale.

Sursa foto: Unsplash.com