Ai nevoie de consultaţii pentru hernie?

Ai nevoie de consultaţii pentru hernie?

Ai nevoie de consultaţii pentru hernie?

Statul prelungit în faţa calculatorului, postura incorentă, statul în picioare sau durerile apărute în urma unui somn incomod,toate aceste lucruri ne pot afecta viaţa şi ne încetinesc din ritmul natural. Tot auzim că se vorbeşte despre aceasta sau cei din jur se plâng de astfel de afecţiuni. Dar ce este până la urmă o durere de spate ?

Durerile de spate reprezintă reacţia la anumiţi stimuli nervoşi care ne avertizează că la nivelul coloanei vertebrale s-a produs o perturbare. Coloana vertebrală este un ansamblu care conţine o unitate funcţională nedisociabilă compusă din articulaţii vertebrale, ligamente şi din disc.

Din punct de vedere medical, cauzele unei dureri de spate pot fi din mai multe motive. Printre acestea amintim, iritarea mecanică a rădăcinii nervoase sau a măduvei spinării, iritarea chimica, mecanismul vascular la nivelul epidural şi mecanismul inflamator.

Dacă, spre exemplu, aveţi nevoie de consultaţii pentru hernie, atunci apelaţi cu încredere la Bio Ortoclinic, clinica de ortopedie si vertebrologie specializată în tratamente nechirurgicale a tot ceea ce înseamnă aparatul locomotor (membre superioare, membre inferioare, bazin şi toate tipurile de dureri de spate).

Aici găsiţi alternative pentru tratarea tuturor problemelor coloanei vertebrale, începând de la hernia de disc, discopatia, scolioza, spondiloza, lombosciatica, lumbago, cifoza, etc. De asemenea, Bio Ortoclinic dispune de echipamente de top pentru recuperarea medicală după operaţiile de ortopedie.

După 10 ani de activitate în Romania, Bio Ortoclinic este cea mai mare clinică de ortopedie şi vertebrologie din zona de sud-est a Europei și una dintre cele mai importante de pe continent.

Specialiştii de aici se concentrează pe tratamente nechirurgicale, a tot ceea ce înseamnă aparatul locomotor – membre superioare şi inferioare, bazin, pentru toate tipurile de dureri de spate. Clinica dispune de aparatură performantă, de personal specializat şi de un management al calităţii la cele mai înalte standarde pentru pacienţii săi.

Cei peste 10.000 de pacienţi (oameni obişnuiţi, dar şi vedete / persoane cunoscute, toţi cu probleme articulare, ale membrelor superioare sau inferioare, ale bazinului sau cu dureri de spate) s-au putut convinge de acest standard înalt, obţinut prin rezultate concrete, datorate recomandărilor primite, atenţiei ce le-a fost acordată de către personalul medical, pe scurt a serviciilor ireproşabile.

La Bio Ortoclinic se pot trata toate problemele coloanei vertebrale, începând de la supărătoarea hernie de disc, discopatie, scolioză, spondiloză, lombosciatică, lumbago, cifoză şi lista contină. De asemenea, Bio Ortoclinic dispune de echipamente de top pentru recuperarea medicala după operaţiile de ortopedie.

Consultaţia este primul pas către vindecare. Examenul clinic este deosebit de important, indiferent de progresul ştiinţei, examenul clinic îşi va păstra întotdeauna importanţa sa. De aceea, începând cu o discuţie corect condusă cu medicul specialist, se poate afla date importante despre afecţiunea pacientului în cauză, cum şi când a debutat suferinţa, în ce condiţii a apărut, de ce se agravează sau cum se ameliorează.

Totodată, se creează un istoric al bolilor avut anterior, a diferitelor traumatisme care de multe ori au o legătură cu problema actuală. După această etapă, a dialogului medic – pacient, urmează examenul clinic, când are loc evaluarea completă a pacientului.

Chiar dacă acesta vine cu o suferinţă lombară, de exemplu, medicii vor evalua întregul schelet, toate articulaţiile, toată mobilitatea acestora, forţa musculară pentru o evaluare clinică completă şi complexă.

Acest examen clinic va debuta cu evaluarea posturii. Cu alte cuvinte, este vorba despre modul în care stăm, în care adoptăm o anumită poziţie. De foarte multe ori, nu există o moficare la nivelul coloanei vertebrale, ci doar o atitudine pentru că, în general, nu dăm prea mare atenţie adoptării posturii corecte (atât în timpul mersul, cât şi în repaus, în şezut, etc.).

Concret, se evaluează existenţa curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale pentru că orice perturbare a acestora poate să conducă la o suferinţă lombară (exact problema iniţială a pacientului, dacă ar fi să revenin la exemplul dat).

Al doilea pas este evaluarea mobilităţii pe fiecare segment vertebral. Apoi se testează forţa musculară, se caută contracturile musculare, acolo sunt există. De multe ori, o suferinţă dureroase a sistemului osos are drept cauză contractura musculară.

După aceste etape, se evaluează deschiderea coloanei vertebrale pe mai multe nivele, apoi urmează un examen neurologic periferic, cu scopul de a vedea dacă este afectat vreun ners / rădăcină nervoasă. Ştiaţi că nu orice suferinţă lombară are drept cauză segmentul lombar ? Tocmai de aceea sunt necesare toate acest proceduri.

După ce este stabilit un diagnostic clinic, acesta trebuie completat cu un examen imagistic, cum ar fi un RMN, care este mult mai clar decât o simplă radiografie. După ce toate informaţiile se pun la un loc, se va stabili în cele din urmă diagnosticul final al pacientului.

Abia acum urmează stabilirea planului de tratament, iar la  Bio Ortoclinic ai parte de cele mai bune, variate şi complete tratamente pentru ca să te poţi întoarce la ceea ce contează, iar durerea să nu te mai ţină pe loc.