4 cărți de psihologie pe care trebuie neapărat să le citești. Îți vor schimba complet perspectiva asupra vieții
Imagine de Pixabay de pe Pexels.com
Dacă iubești cărțile de psihologie sau dacă pur și simplu te-ai hotărât să dai o șansă acestui tip de lectură pe viitor, ai ajuns în locul potrivit. Există extrem de multe titluri și autori pe care trebuie să-i încerci și care te vor captiva definitiv. Dacă nu știi încă ce să alegi și care sunt opțiunile care ți-ar putea stârni interesul, descoperă recomandări pe care să le ai în vedere pe viitor și pe care să le adaugi pe lista de lectură favorită.
Iată câteva cărți de psihologie pe care trebuie să le citești:
- Atenția. Revenirea la echilibru, fericire și eficiență
Semnată de Gloria Mark, psiholog de profesie, acest volum își propune să îți dezvăluie adevărul și consecințele pe care o să le producă dezechilibrul unei vieți haotice și extrem de complicate. Cartea a fost concepută după ani de zile de cercetare și este un real „must have” în era digitală, în care ne dorim să facem extrem de multe lucruri în fiecare clipă și râvnim constant la diferite idealuri. Dacă-ți dorești să-ți recapeți echilibrul și să duci o viață cât mai liniștită, această carte o să te ajute să spui „adio” haosului din viața ta și să gestionezi totul mult mai bine.
- Puterea sensibilității într-o lume nepăsătoare
Scrisă de Hannah Jane Walker, cea de-a doua recomandare este ideală pentru persoanele hipersensibile, care nu știu cum să-și gestioneze sentimentele și emoțiile, de unde apar și foarte multe consecințe negative. În alte cazuri, această timiditate absolută se poate să-ți fi fost atribuită chiar de către persoanele din jurul tău, care și-au dorit, astfel, să-ți genereze și o slăbiciune ușor de atins de fiecare dată. În cărțile de psihologie de la Curtea Veche de acest gen vei afla, astfel, cum să transformi acest punct slab într-o trăsătură extrem de importantă, care te diferențiază de cei din jurul tău, dar și multe alte lucruri interesante.
- Consecințele neașteptate ale traumei
Acesta este un volum semnat de Dr. Edith Shiro, care te învață cum să-ți depășești cele mai mari traume din viață. Extrem de multe persoane experimentează astfel de momente dificile și, din păcate, foarte puține reușesc să le vindece și să trăiască cu ele într-un mod cât mai sănătos și armonios. Astfel, parcurgând paginile acestei cărți, vei descoperi că nu ești singura persoană care se confruntă cu o traumă și că transformarea este posibilă și e chiar mai aproape decât ți-ai fi imaginat.
- Atașamentul anxios. Cum să nu mai depinzi de celălalt
Ultima recomandare este scrisă de Jessica Baum și vorbește despre atașamentul excesiv pe care unele persoane îl deprind față de cei dragi sau chiar față de anumiți oameni toxici. Volumul te va învăța cum să te „desprinzi” de anumiți indivizi și să înveți să-ți găsești fericirea în propria persoană. Este o carte recomandată pentru cei care vor să-și recâștige independența și să creeze legături și relații sănătoase și autentice.
În concluzie, după ce vei parcurge titlurile de mai sus, vei deveni, fără doar și poate, cea mai bună versiune a ta și vei duce o viață extrem de fericită și independentă.